Asistăm la o lipsă de curaj în adoptarea unor măsuri concrete de prevenire a răspândirii coronaviruslui, există însă jumătăţi de măsură şi există incoerenţă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă online a PSD Dâmboviţa, Titus Corlăţean.
„Există câteva măsuri corecte care sunt propuse în aceste ordonanţe militare, dar şi în componenta cealaltă, ordonanţe de urgenţă, există însă jumătăţi de măsură şi există incoerenţă. Pare că asistăm la o lipsă de curaj în adoptarea unor măsuri concrete, mai curajoase, care să meargă în profunzime pentru a contracara epidemia şi pentru a acorda un sprijin absolut necesar agenţilor economici, pentru că fără ca economia să funcţioneze, lucrurile n-au cum să meargă bine în România”, a spus preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, care deţine şi funcţia politică de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa.
Acesta critică modul în care guvernul acţionează pentru a reduce efectele pandemiei COVID-19 în economia românească.
„Am remarcat un lucru, faptul că la nivelul UE este suspendat pactul de stabilitate, care stabilea nişte indici şi nişte măsuri extrem de constrângătoare pentru funcţionarea statelor membre ale UE, mă refer la deficit în primul rând, Guvernul României nu reuşeşte să reacţioneze rapid la această gură de oxigen uriaşă, pentru că sunt state UE care au anunţat alocarea prin resurse proprii undeva între 10-15% din PIB pentru a contracara epidemia şi pentru a menţine economia la un nivel rezonabil. Ori Guvernul României a anunţat până acum resurse pe care intenţionează să le aloce şi nu le-a alocat încă de doar 2% din PIB. E clar că e un guvern care nu are expertiza şi nici curajul necesar”, a afirmat Titus Corlăţean.