Angajaţii Spitalului Judeţean Târgovişte riscă să fie amendaţi, după ce, marţi, s-au îngrămădit în faţa spitalului să se închine la moaştele Sfântului Nifon.
Marţi, Arhiepiscopia Târgoviştei a organizat un pelerinaj cu moaştele Sf. Nifon pentru „încetarea pandemiei” de coronavirus, transmiţând credincioşilor că pot urmări procesiunea de la balcoane.
În faţa spitalului judeţean, însă, aproximativ 60 de angajaţi ai unităţii medicale au ieşit să se închine la moaşte. Pe facebook au apărut reacţii legate de acest fapt, oamenii au remarcat că majoritatea cadrelor medicale purtau echipament de protecţie, papucii de interior şi se întrebau dacă nu se vor contamina şi vor intra aşa în spital. Alţii se întrebau de ce au lăsat pacienţii nesupravegheaţi. Sunt şi persoane care spun că a fost un lucru bun şi că medicii şi asistentele au nevoie de ajutor divin în această perioadă şi nu numai.
„Totuși, am văzut multe reacții negative pe Facebook și am aflat, cu surprindere, că anumite autorități s-au sesizat deoarece medicii au ieșit în număr prea mare în fața Spitalului Județean. Probabil că în acest moment sunt amendaţi sau primesc avertismente„, spune pe facebook vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.
IPJ Dâmboviţa nu a anunţat până acum că a aplicat vreo sancţiune în acest caz.
Conform Ordonanței militare nr 2 sunt interzise in afara locuinței/gospodăriei grupuri mai mari de trei persoane.
Art. 3. –
(1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.