Reprezentanţi ai Corpului de Control al Primului Ministru sunt prezenţi, la Târgovişte, pentru a verifica situaţia şcolilor fără căldură din municipiu, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, remis joi.
”Rezultatele vor fi prezentate opiniei publice la momentul finalizării controlului”, informează CJ Dâmboviţa.
Urgentarea măsurilor de montare centrale, mutarea elevilor în şcoli cu sistem de încălzire pentru a învăţa în schimbul doi şi, în caz de necesitate, suspendarea cursurilor, sunt soluţiile găsite de autorităţile locale în cazul şcolilor fără căldură din municipiul Târgovişte.
”În mod excepţional, se va propune suspendarea cursurilor în unităţile fără încălzire, cu recuperarea cursurilor în lunile ianuarie – februarie”, se mai arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.
La sediul Prefecturii Dâmboviţa a avut loc, joi, o întâlnire la care au participat: prefectul judeţului Dâmboviţa – Victor Sanda, președintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, primarul municipiului Târgoviște – Gabriel Boriga, inspectorul școlar general – Luminiţa Preda și directorii instituţiilor de învăţământ din municipiul Târgoviște care nu au încă rezolvată problema încălzirii.
”În urma discuţiilor, s-au stabilit ca măsuri: finalizarea lucrărilor privind instalarea și punerea în funcţiune a centralelor termice în cursul săptămânii viitoare pentru cinci unităţi de învăţământ, după cum urmează: Liceul I.H. Rădulescu, Liceul C. Brâncoveanu, Colegiul Naţional C. Cantacuzino, Școala Coresi și Școala Grigore Alexandrescu; mutarea elevilor de la unităţile de învăţământ care nu beneficiază de încălzire la unităţile de învăţământ nominalizate anterior, în cursuri programate după-amiază”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, remis joi.
Mutarea elevilor în alte şcoli în cursuri programate după-amiază, se face astfel:
• Elevii Școlii Paul Bănică vor învăța la Liceul I.H. Rădulescu;
• Elevii Grupului Școlar Spiru Haret vor învăța la Liceul Constantin Brâncoveanu;
• Elevii Grupului Școlar Nicolae Ciorănescu vor învăța la Colegiul Național Constantin Cantacuzino;
• Elevii Școlii Tudor Vladimirescu vor învăța la Școala Coresi;
• Elevii Grupului Școlar Nicolae Mihăescu vor învăța la Școala Grigore Alexandrescu.
”Solicităm ferm primarului Gabriel Boriga să iasă din starea de indiferenţă și letargie şi să aibă ca maximă preocupare în perioada următoare finalizarea lucrărilor de alimentare cu energie termică a instituţiilor de învăţământ. Fuga de responsabilitate, încercarea de manipulare a opiniei publice și pasarea unei probleme de care este direct responsabil sunt acte de lașitate, nedemne pentru funcţia pe care o ocupă”, se mai arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.
Situaţia şcoliloor fără căldură din Târgovişte a fost generată de intrarea în insolvenţă, în luna mai, a Termica. Societatea de furnizare şi distribuţie a agentului termic nu a mai furnizat niciun serviciu din luna mai a acestui an. Consiliul Local Târgovişte a luat în luna iunie decizia montării de centrale termice, iar în octombrie a aprobat indicatorii tehnico economici. Lucrările de montare de centrale termice nu sunt finalizate în toate şcolile. Termenul de execuţie este cel târziu luna ianuarie.
În clasele neîncălzite au fost puse radiatoare electrice sau aeroterme, însă acestea nu fac faţă şi sunt cazuri în care trebuie folosite alternativ în clase din cauză că sistemul electric al şcolii se supraîncarcă şi cedează.