Guvernul Cîţu a fost demis, este o victorie a PSD în Parlament, spune preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Sărăcirea populaţiei, creşteri de preţ la gaze, combustibili, alimente, la care se adaugă dezastrul din sistemul sanitar sunt principalele acuze aduse Guvernului Cîţu. Acestea au fost enunţate de liderul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, într-o postare pe facebook.
Și a mers: Guvernul Cîțu a fost demis în urma moțiunii de cenzură a PSD! România nu mai putea fi condusă de un cabinet iresponsabil.
A aruncat țara în haos prin acțiuni și decizii care au dus la sărăcirea României prin pierderea controlului asupra prețurilor la energie și combustibili. Creșterile de preț sunt ireale: +65% la gaze, +45% la electricitate, +54% la combustibili,+ 14% la alimentele de bază și +25% la medicamente.
Guvernul Cîțu a fost demis din cauza dezastrului din sistemul de sănătate! Se poate spune că Executivul nu a luptat cu pandemia. Să organizezi un congres cu 5000 de participanți, când Capitala intrase în scenariul roșu, iar oamenilor li se impuneau noi restricții, este expresia totalei iresponsabilități în plin val patru al pandemiei. Iar rezultatul se cuantifică zilnic în zeci de mii de cazuri de noi îmbolnăviri și în sute de morți.
Și mai sunt alte zeci de motive pentru care acest guvern a meritat să plece.
Însă, poate cel mai important motiv este și cel care nu ar fi trebuit să-i permită lui Florin Vasile Cîțu să acceadă în viața politică națională! În urmă cu doi ani, Cîțu declara că sănătatea și educația nu sunt importante.
Din păcate, rezultatele se văd!