Preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat că a fost prezent la Bucureşti la depunerea candidaturii lui Marcel Ciolacu la preşedinţie.
Acesta a precizat că peste 106.000 de dâmboviţeni au semnat liste de susţinere pentru candidatura lui Marcel Ciolacu.
„I-am fost astăzi alături președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la depunerea candidaturii la Președinția României și a milioanelor de semnături de susținere strânse din toată țara. Peste 106.000 de dâmbovițeni au semnat pentru Marcel Ciolacu, conștienți că proiectele pe care le avem în derulare au beneficiat de sprijinul Guvernului pe care acesta îl conduce. În ultimii 20 de ani, România a fost condusă de președinți care, din păcate, au tratat adesea țara ca pe un instrument pentru propriile lor ambiții politice. Aceștia au luat decizii care au afectat negativ viețile cetățenilor, tăind pensii și salarii fără a ține cont de consecințele reale. În loc să se concentreze pe nevoile țării, au uitat de cei care i-au ales și, privindu-i pe români de sus, de la altitudinea de zbor a avioanelor private, au uitat că rolul lor este să unească, nu să distrugă liniștea unei țări. Însă toate acestea nu se vor mai repeta! România votează Marcel Ciolacu Președinte! Dâmbovița votează Marcel Ciolacu Președinte!”, a transmis, pe Facebook, liderul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.