Preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, anunţă că îşi încheie mandatul de deputat şi va prelua şefia Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Am încheiat una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea din punct de vedere profesional, aceea de deputat, funcţie pe care, astăzi, am părăsit-o după 4 ani de mandat.
Au fost ani plini, cu multe realizări, a fost o luptă continuă pentru a aduce un plus în viaţa românilor, iar pentru acest lucru am pus la dispoziţia oamenilor toate cunoştinţele şi priceperea mea.
Pot spune cu mândrie că am făcut parte din echipa social-democrată din Camera Deputaţilor, care a pus umărul la cea mai bună guvernare din ultimii 30 de ani.
O perioadă s-a încheiat astăzi, alta urmează să înceapă cât de curând!
Acum voi fi şi mai aproape de dâmboviţeni, in calitate de Președinte Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Vom face multe lucruri bune împreună în următorii 4 ani. Avem planuri mari pentru judeţul nostru, idei realizabile, care au însă nevoie de un lucru pe care eu îl consider foarte important şi definitoriu pentru următorii 4 ani: munca de echipă.
Toţi suntem responsabili pentru viitorul judeţului nostru, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa va fi partenerul tuturor dambovitenilor.