Corneliu Ştefan (deputat PSD), despre Legea salarizării: Se elimină inechitatea în mai multe domenii de activitate
Legea unică a salarizării a fost un deziderat asumat de PSD, iar prin adoptarea ei s-a reuşit eliminarea inechităţii în ceea ce priveşte drepturile salariale în mai multe domenii de activitate, a declarat, miercuri, deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan.
”Legea unică a salarizării a fost un deziderat asumat de PSD. În ultimele luni, discuţiile pe marginea acestui act normativ au fost deosebit de fierbinţi. Evident, au fost destui oameni din sfera politicului, a societăţii civile, ba chiar şi din mişcarea sindicală care au contestat această lege. Iată că, astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 188 de voturi pentru, 28 de voturi împotrivă şi 47 de abţineri, Legea salarizării unitare. Este un pas important pe care l-am făcut în acest domeniu. Reuşim astfel să eliminăm inechitatea în ceea ce priveşte drepturile salariale în mai multe domenii de activitate”, a spus parlamentarul social democrat.
Acesta susţine că, prin adoptarea acestei legi, România se apropie în ceea ce priveşte nivelul de trai de ţările din vestul Europei.
”Prin adoptarea acestei legi ne apropiem de nivelul de trai existent în ţările din vestul Europei. Suntem pe drumul normalităţii. Mulţumim colegilor din ALDE, UDMR şi grupurile minorităţilor naţionale, care au înţeles importanţa acestei legi şi au susţinut-o printr-un vot pozitiv”, a mai spus deputatul PSD Corneliu Ştefan.