Site icon stiriDB

Consilierii judeţeni din Dâmboviţa, dotaţi cu tablete

Consilierii judeţeni din Dâmboviţa au fost dotaţi, joi, cu tablete pe care vor primi proiectele de hotărâri, acestea fiind primite gratuit de la un operator de telefonie mobilă.

Consilierii vor primi toate documentele necesare şedinţelor în format electronic, iar tableta va fi conectată la internet.

”Am distribuit astăzi (joi, n.r.) un număr de 50 de tablete, 35 pentru membrii consiliului judeţean, câte una pentru directori şi una la Prefectura judeţului Dâmboviţa şi o să mai dau una şi pentru domnul prefect că vin cu rândul dânşii la şedinţă. Nu am cheltuit niciun leu, pe abonamentul avut cu Orange, anul trecut l-am negociat, l-am redus cu aproape 30%, iar anul acesta am negociat contract cu mai multe companii de telefonice, am redus abonamentul cu 20% faţă de anul trecut şi ne-au dat în acest preţ şi cele 50 de tablete gratuit şi ne-au schimbat şi telefoanele. Deci am făcut o afacere foarte bună pe care am negociat-o vreo trei luni”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a precizat că se va face economie la bugetul judeţean, prin utilizarea tabletei în locul dosarelor cu coli tipărite la imprimantă.