Concursul naţional de literatură ”Moştenirea Văcăreştilor”, începe, vineri, la Târgovişte
Concursul naţional de literatură ”Moştenirea Văcăreştilor” va debuta, vineri, la Târgovişte, competiţia fiind structurată pe patru secţiuni: creaţie poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt, se arată într-un comunicat al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
”Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal şi se adresează creatorilor din toată ţara”, se mai arată în comunicatul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, ora 11.00, la Muzeul de Artă din Târgovişte. În aceeaşi zi, între orele 15.00-17.30, tot la Muzeul de Artă din Târgovişte, va avea loc o masă rotundă cu tema ”Promoţia de azi a Şcolii de la Târgovişte”, iar la ora 18.00, se va desfăşura vernisarea expoziţiei de grafică – Constantin P. Popescu şi sculptură -Ion Mărculescu.
Sâmbătă, au loc decernarea premiilor celei de-a XLVI –a ediţii a Concursului Naţional de Literatură ”Moştenirea Văcăreştilor” şi lansarea cărţii ”Festivalul Naţional de Literatură Moştenirea Văcăreştilor – ediţia a XLVI-a, Târgovişte 2014”, editată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Societatea Scriitorilor Târgovişteni.
Organizatorii concursului ”Moştenirea Văcăreştilor” sunt Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană ”I.H.Rădulescu” şi Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească”.