Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa organizează întâlniri cu asociaţiile de proprietari
Reprezentanți ai Asociațiilor de Proprietari din municipiul Târgoviște au fost invitați la sediul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița pentru a discuta despre avantajele sistemelor de alimentare cu apă pe orizontală.
Întâlnirile au loc săptămânal. Principalul avantaj al rețelelor individuale este acela că fiecare va plăti exact cât va consuma. Cei care au montate deja astfel de sisteme și care au fost prezenți la întâlnire au declarat că facturile la apă s-au diminuat cu până la 25%.
”Într-adevar, e o cheltuială pentru fiecare cetățean, dar mi se pare corect ca fiecare să plătească ceea ce consumă. Nici Compania de Apă să încaseze ceva ce nu i se cuvine, nici dvs. să plătiți mai mult decât ați consumat”, a declarat președinte al Consiliului de Administrație al companiei, Ion Ponorică.
Pentru realizarea sistemelor de alimentare cu apă pe orizontală, cu apometre montate la intrarea în apartamente, execuția va fi asigurată de firme acreditate, iar Compania de Apă va face verificările și va pune sigiliile.
Întâlnirile cu reprezentanții Asociațiilor de Proprietari vor avea loc săptămânal, astfel încât cei interesați de implementarea acestui sistem să aibă acces la toate toate informațiile necesare.