Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) anunţă, într-un comunicat de presă, că va suspenda parţial pentru o perioadă activitatea de citire a contoarelor de apă ca măsură de prevenţie în contextul pandemiei de COVID-19.
COMUNICAT DE PRESĂ
În vederea respectării măsurilor de prevenire şi protecţie a sănătăţii şi integrităţii atât a angajaţilor nostri cât şi a utilizatorilor serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, se suspendă parţial activitatea de citire a contoarelor de apă.
Măsura suspendării activităţii de citire a contoarelor se aplică în cazul tuturor tipurilor de utilizatori, respectiv: abonati casnici (la care citirea se face o data la trei luni), agenți economici (la care citirea se face lunar) și asociații de proprietari/locatari (la care citirea contoarelor de bransament se face lunar), cu excepția utilizatorilor asociații de proprietari/locatari sau agenti economici care au contoarele montate pe domeniul public sau care au branșamente dotate cu contoare ce pot fi citite de la distanță.
Pentru ca facturarea consumurilor să se facă în continuare în baza citirii contoarelor de apă, utilizatorii mai sus menționați pot transmite autocitirile după cum urmează:
-SITE: https://catd.ro secţiunea PORTAL (după ce în prealabil și-au creat un cont de client).
-Pentru Centrul Târgovişte – Telefonic: 0245213971 / 0729106549 / 0723526601 sau e-mail : secretariat@catd.ro; clienti.targoviste@catd.ro, fax Sediu Targoviste: 0245 611 774;
-Pentru Centrul Pucioasa – Telefonic: 0720045883 sau e-mail : clienti.pucioasa@catd.ro;
-Pentru Centrul Fieni – Telefonic: 0345131023 sau e-mail : clienti.fieni@catd.ro;
-Pentru Centrul Gaesti – Telefonic: 0728842634 / 0728843547 sau e-mail: clienti.gaesti@catd.ro;
-Pentru Centrul Moreni – Telefonic: 0732015943 sau e-mail: clienti.moreni@catd.ro;
-Pentru Centrul Titu – Telefonic: 0245652236 sau e-mail : clienti.titu@catd.ro.
În mesajul cuprinzand indexul inregistat de contor, trimis prin intermediul poştei electronice, se vor preciza următoarele informații: numele titularului de contract, adresa, codul de abonat, indexul contorului de apă.
Nu se vor prelucra taloanele, tabele sau alte informatii transmise pe suport de hartie de catre utilizatori (persoane fizice, asociatii de proprietari, agenti economici), de aceea rugam clientii sa foloseasca metodele mentionate mai sus pentru transmiterea consumurilor.
Agenţii economici care nu mai au activitate sunt rugaţi să comunice acest fapt şi indexul înregistrat la data suspendării activităţii.
În situația în care nu se va transmite citirea contorului în perioada cunoscută, facturarea se va face astfel:
- În privinţa utilizatorilor de la case – consumul estimat se calculează ca o medie a consumurilor înregistrate de utilizator în ultimele 12 luni.
- În privinţa utilizatorilor asociații de proprietari/locatari – în baza unui consum, estimat la branşament, egal cu consumul lunii anterioare. Pentru apartamentele din condominii ale caror indexe înregistrate de contoarele repartitoare nu vor fi transmise prin modalităţile sus amintite, se va estima un consum pe repartitoare de 5 mc, consum ce va fi generat automat de program şi care nu va fi considerat consum pauşal.
- În privinţa utilizatorilor agenţi economici – în baza unui consum estimat egal cu consumul lunii anterioare şi se va ţine cont de specificul de activitate.
După ce situația va reveni la normal, Compania de Apă Târgovişte Damboviţa S.A. va relua activitatea de citire a contoarelor și va efectua regularizări ale consumului.
BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIŞTE DÂMBOVIŢA