Programul de distribuire de fructe şi legume în şcoli reprezintă o oportunitate şi pentru producătorii locali din Dâmboviţa, judeţ cu două mari bazine agricole: fructifer (Valea Dâmboviţei) şi legumicol (Băleni-Lunguleţu), se arată într-un comunicat de presă al deputatului PSD de Dâmboviţa Claudia Gilia.
”Prin adoptarea în data de 6 februarie 2018, în Camera Deputaţilor, a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, Partidul Social Democrat continuă măsurile pentru asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune cetăţenilor săi, indiferent de vârstă. Programul pentru şcoli are două componente esenţiale: distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum, şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf; măsuri educative care însoţesc distribuţia produselor”, se arată în comunicatul semnat de Claudia Gilia.
Programul va fi implementat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.
Proiectul asigură aplicarea măsurilor coerente în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare din partea Uniunii Europene pentru furnizarea şi distribuţia de fructe şi de legume destinate copiilor din cadrul programului de încurajarea a consumului de fructe şi legume în şcoli (conform Regulamentului (UE) nr. 1308/2013).
”Implementarea acestui Program pentru şcoli reprezintă o oportunitate acordată sectoarelor româneşti de fructe şi legume, de procesare a laptelui şi a produselor de panificaţie, mai ales în contextul punerii accentului pe produsele locale. Judeţul Dâmboviţa este recunoscut cu două mari bazine agricole: fructifer (Valea Dâmboviţei) şi legumicol (Băleni-Lunguleţu). Acest program reprezintă o oportunitate şi pentru producătorii noştri locali în vederea valorificării produselor lor”, se mai arată în comunicatul semnat de Claudia Gilia.
În document se mai arată că, având în vedere faptul că acest program este adresat copiilor care se află la o vârstă la care se creează obiceiurile alimentare, el oferă o şansă pentru diminuarea incidenţei unor boli, precum obezitatea sau diabetul zaharat.