CJ Dâmboviţa: Vizita la obiective de investiţii în Comişani, Băleni, Dobra, Corneşti, Butimanu, Niculeşti

CJ Dâmboviţa: Vizita la obiective de investiţii în Comişani, Băleni, Dobra, Corneşti, Butimanu, Niculeşti

Conducerea CJ Dâmboviţa a fost prezentă, vineri, la mai multe obiective de investiţii din judeţ, în localităţile Comişani, Băleni, Dobra, Corneşti, Butimanu, Niculeşti.

         „Dezvoltarea judeţului Dâmboviţa este un efort de echipă. Fiecare localitate dâmbovițeană are în derulare proiecte de investiții care nu fac altceva decât să confirme tuturor că suntem un județ ce va deveni pol regional de dezvoltare. Suntem conștienți că, pentru a atinge cât mai rapid borna propusă, contează în primul rând confortul și calitatea vieții dâmbovițenilor, iar obiectivele de investiții la care am mers astăzi sunt etape în derulare ale acestui proces”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Comişani

Strada Malului și Strada Bisericii din satul Lazuri au fost reabilitate și modernizate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la aproximativ 2.700.000 de lei, iar cofinanțarea Consiliului Județean Dâmbovița a fost de 1.148.000 de lei. Se reabilitează alți 7,8 km de drumuri în Comișani. Suma totală pentru implementarea acestui proiect este de 14.000.000 lei, 12.100.000 prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, diferența fiind asigurată din bugetul local.

Băleni

-Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală au fost amenajate șanțuri și podețe, proiectul având o valoare de investiție de 1.100.000 lei. Contribuția Consiliului Judeţean Dâmboviţa s-a ridicat la 500.000 de lei. Înființare rețea de apă uzată și apă potabilă – 2.500.000 de euro, fonduri prin Agenţia pentru Finanțare a Investițiilor Rurale.

-Construire dispensar medical. Proiectul, cu sursă de finanțare PNDL II, are o valoare de peste 1.500.000 de lei.

-Se lucrează la atelierele Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu” – 1.880.000 de lei.

-Prin PNDL II se construiește Grădinița cu Program Prelungit din comună, proiect cu o valoare totală de 2.140.000 de lei.

Dobra

Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, în Dobra, se lucrează și la asigurarea scurgerii apelor pe mai multe străzi, dar și la amenajarea de accese la proprietăți. Proiectul are o valoare totală de 3.500.000 lei, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa contribuie cu suma de 1.690.000 lei.

Podul de la Ibrianu

Proiectul CJ Dâmboviţa, podul peste râul Ialomița de la Ibrianu, care se află pe DJ 711, este finalizat în proporție de 95%.  Obiectivul de investiții, cu o valoare de 14.000.000 de lei, a presupus demolarea vechiului pod și construirea unuia #nou cu următoarele caracteristici:

▫️ Lungime – 109 m;

▫️ Lungime totală rampe acces pod – 300 m;

▫️ Lățime platformă drum – 10 m;

▫️ Apărări maluri – 182 m.

Corneşti

-Asocierea de modernizare drumuri de interes local. Valoarea totală a proiectului este de 3.600.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița asigurând 50% din valoarea investiției.

-Amenajare centru civic – 1.080.000 de lei. Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, Consiliul Județean Dâmbovița a asigurat aici 420.000 de lei pentru implementarea investiției.

-Înființare centru de zi pentru persoane vârstnice – 2.890.000 de lei, sursă de finanțare Programul Operațional Regional.

-Construire sediu administrativ – 3.400.000 de lei, PNDL II.

-Construire sală de sport pentru elevii din Cornești – 5.700.000 de lei, investiție derulată prin C.N.I.

-Construire și dotare dispensar – 1.690.000 de lei, PNDL II.

Butimanu

Aici, printre alte investiții, prin POIM se lucrează la extinderea cu 21 de km a rețelei de alimentare cu apă în satele Butimanu, Lucianca, Ungureni și Bărbuceanu, rețea la care se vor asigura și 414 branșamente. Valoarea lotului de lucrări, din care mai fac parte comunele Niculești și Ciocănești, se ridică la 35.000.000 de lei.

Niculeşti

Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, se lucrează la extinderea cu 6,7 km a rețelei de canalizare din comună. Acest tronson va deservi 612 locuitori. Ca valoare, investiția este de aproximativ 8.100.000 lei.

error: Conţinut protejat !!