CJ Dâmboviţa: Şedinţa de rectificare bugetară nu s-a ţinut, independenţii au votat alături de ACL
Consilierii judeţeni din Dâmboviţa care au plecat de alte partide şi au optat să rămână independenţi au votat, marţi, alături de cei din PNL şi PDL; nu a fost aprobată ordinea de zi, iar şedinţa nu s-a putut ţine.
La şedinţă, pe ordinea de zi, era şi proiectul de hotărâre de rectificare bugetară.
”15 voturi pentru. Ordinea de zi nu a fost aprobată, şedinţa de consiliu nu poate avea loc. Suntem la prima şedinţă la care nu se adoptă nicio hotărâre. Ca să vă puteţi face programul, ora 9.00, în această seară, şedinţă de consiliu judeţean de îndată”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Nu toţi consilierii au fost încântaţi de ora anunţată pentru şedinţă, reprezentantul PDL Mihai Trifan spunând că alege să se uite la meciul de fotbal (Finlanda – România) care are loc în această seară, decât să vină la şedinţă.
Consilierii PDL şi PNL nu au dat vreo explicaţie pentru votul împotrivă, cel mai probabil există nemulţumiri privind alocarea banilor către primarii Opoziţiei.
În sală au fost prezenţi şi preşedinţii organizaţiilor PNL şi PDL din Dâmboviţa, Ludovic Orban, respectiv Iulian Vladu.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa are 34 de membri, iar preşedinte este social democratul Adrian Ţuţuianu. Componenţa după alegerile din 2012 a fost 12 de la PSD, 14 PDL, 5 PNL şi 3 PPDD. Recent doi consilieri, unul de la PDL şi unul de la PPDD au trecut la PSD, iar cinci consilieri s-au declarat independenţi (doi de la PSD, unul de la PDL şi doi de la PPDD).