Spitalul de Pediatrie de la Gura Ocniţei va beneficia de o investiţie de 37 de milioane de lei pentru eficientizarea energetică, anunţă preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„A fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor care vor schimba condițiile de tratament la Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței, o secție vitală a Spitalului Județean de Urgență. Acest proiect nu se reduce doar la cifre! Reabilitarea energetică a celor trei pavilioane (A, B și C) va transforma fundamental Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței. Nu vorbim doar despre o reducere semnificativă a costurilor cu energia, ci despre crearea unui mediu de îngrijire modern și primitor. Investiția Consiliului Județean Dâmbovița în acest spital reprezintă un pas mare în îmbunătățirea îngrijirii medicale pediatrice din județul nostru, cu atât mai semnificativ cu cât numai anul trecut aproape 1.200 de copii au beneficiat de tratament la Gura Ocniței”, precizează preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Conform acestuia, planul de implementare este structurat astfel: 3 luni sunt dedicate proiectării tehnice, iar 15 luni sunt alocate execuției efective a lucrărilor.
Corneliu Ştefan mai spune că acest proiect al Consiliului Județean Dâmbovița ridică investițiile totale în sănătatea dâmbovițenilor la aproximativ 144 de milioane de lei.