Consiliul Judeţean Dâmboviţa a aprobat bugetul pe 2022. Într-un comunicat sunt precizate sursele de finanţare şi principalele alocări financiare din acest an.
A fost aprobat bugetul propriu al Județului Dâmbovița pe anul 2022
Reunit în ședință ordinară astăzi, 10 februarie 2022, Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat bugetul propriu al Județului Dâmbovița.
Fundamentarea capitolului de venituri s-a făcut în baza legilor nr. 317/2021 privind bugetul de stat pe anul 2022 şi nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru fundamentarea capitolului de cheltuieli bugetare, s-au avut în vedere: asigurarea creditelor bugetare necesare efectuării cheltuielilor de personal și a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile pentru toate instituţiile şi serviciile publice finanţate din bugetul propriu al judeţului, astfel ca activitatea acestora să se desfăşoare în condiţii bune, asigurarea creditelor bugetare necesare cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile; asigurarea creditelor bugetare necesare continuării lucrărilor de investiţii de interes judeţean, dar şi achiziţionarea unor dotări independente; aprobarea numărului de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunoscute în România şi asigurarea fondurilor pentru numărul total de contribuţii finanţate în anul 2022; asigurarea fondurilor necesare realizării programului lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene; asigurarea creditelor bugetare necesare realizării programelor derulate de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere cu UAT-urile din județ.
Veniturile prevăzute a fi încasate în anul 2022 au fost estimate la valoarea de de 448.818 mii lei. În cadrul acestora, veniturile proprii sunt estimate a fi 87.044 mii lei, (veniturile aparatului propriu, pentru care există bază legală de încasare – 10.145 mii lei, cotele defalcate din impozitul pe venit – 67.456 mii lei, sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale – 9.443 mii lei), sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată – 183.264 mii lei, subvențiile de la bugetul de stat – 60.815 mii lei, sumele primite de la U.E. sau alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări – 142 mii lei, sumele primite de la U.E./alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014 – 2020 – 117.553 mii lei.
Prevederile bugetare vor asigura finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județului și buna funcționare a serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, „Programului pentru școli al României” și a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special, vor asigura bunurile și serviciile pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și centrelor județene de resurse și asistență educațională din învățământul special, finanțarea contribuțiilor pentru personalul neclerical, plata stimulentelor educaționale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învățământul special preșcolar și finanțarea burselor elevilor din învățământul special.
De asemenea, în buget sunt cuprinse finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, derularea obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, precum și sumele necesare derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, și anume a proiectelor de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a UPU și a Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, a celor pentru impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești, a proiectelor cu obiective importante din sistemul infrastructurii rutiere la nivel județean și a proiectelor cu obiective din domeniul social.
Toate aceste proiecte sunt inițiative ale administrației publice județene prin care se urmărește satisfacerea nevoilor cetățenilor dâmbovițeni și ale căror rezultate finale vor însemna continuarea dezvoltării județului în ansamblu și un nivel de trai mai bun pentru locuitorii dâmbovițeni, o actualizare a domeniilor de bază ale vieții, în pas cu standardele, realizările și tendințele societății contemporane.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița