Ingrediente:
1 varză de aprox. 2 kg
2 buc. ciolan de porc afumat
o ceapă
1 linguriță boia iute/dulce
1 linguriță cimbru uscat
3 frunze de dafin
o cană borș
o lingură pastă tomate
sare
Preparare:
Varza am tocat-o mărunt, am presărat o linguriță de sare și am frecat-o bine. Am curățat ceapa și am tocat-o mărunt. Am adăugat ceapa peste varză și am amestecat-o bine. Am pregătit o oală de pământ, am umplut-o cu apă și am lăsat-o minim 30 minute. Peste varză am mai adăugat o linguriță de boia iute, o linguriță de cimbru uscat, 3 foi de dafin și o legătură de mărar tocat mărunt.
Am amestecat bine, am pus varza plină de arome în oala de pământ, iar deasupra am așezat cele 2 ciolane înpingându-le bine să intre pe jumătate în varză.
Punem capac și dăm la cuptor pentru o oră și jumătate.
După o oră și ceva, scoatem ciolanele, dacă doriți puteți curăța carnea de pe os – acum se desprinde foarte ușor.
Adăugăm în varză o cană cu borș fierbinte – îl punem la fiert înainte să scoatem oala din cuptor. Mai adăugăm o lingură cu pastă de tomate diluată cu puțină apă și amestecăm bine. Adăugăm carnea de pe ciolanele de porc și mai dăm la cuptor pentru o oră.
Când e gata se scoate, se lasă un pic să-ți tragă sufletul și servim imediat.
Aranjăm varza pe un platou, punem ciolanul deasupra (sau bucățile de carne de pe ciolan).
Ornăm cu fire de cimbru și ardei iute.
Poftă bună!