Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, dacă „are sentimentul că PSD mimează Opoziţia” şi a răspuns că PSD este în minoritate în Parlament.
Ciolacu a adăugat că nu are înclinaţii spre gesturi extreme.
„Pe dumneavoastră nu vă încearcă sentimentul că PSD mimează Opoziţa la momentul actual?”, a fost întrebat Ciolacu de către un jurnalist.
„Nu am… În primul rând nu aş vrea să îmi dau cu părerea. Aş vrea să iau lucrurile concrete şi le discut cu colegii mei, unde iau deciziile. Ce înseamnă a mima Opoziţia?! În acest moment, PSD este în minoritate în Parlament. Există anumite lucruri democratice pe care putem să le facem sau nu putem să le facem. Momentan am avut discuţii pe buget, folosim toate atacurile, atât în Parlament, cât şi în afara Parlamentului. Nu îmi cereţi să…. Doriţi vreo bătaie în Parlament? Sau, nu ştiu, vreţi să ne dăm foc cu benzină în faţa Parlamentului? Nu am înclinaţii către aşa ceva. Îmi cer scuze”, a fost răspunsul dat de presedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Liderul PSD Marcel Ciolacu şi secretarul general al PSD, Paul Stănescu, au participat, duminică, în Dâmboviţa, la o acţiune politică, unde s-au întâlnit cu parlamentari ai judeţului, primari, membri ai Comitetului executiv al PSD Dâmboviţa.
„Cu respectarea normelor în vigoare”, a ţinut să precizeze Ciolacu, spunând că la întâlnire a fost un număr restrâns de participanţi.