Site icon stiriDB

Ciolacu, a explicat la Târgovişte despre cum i-au ieşit banii din buzunar la o conferinţă

Liderul PSD Marcel Ciolacu a dat mai multe explicaţii, duminică, la Târgovişte, despre momentul de la o conferinţă de presă când a scos o notiţă din buzunarul interior al hainei, dar şi mai multe bancnote.

Mai mult de două minute din conferinţă Ciolacu a vorbit în timp ce banii i se vedeau de sub haină.

„Şefa mea de cabinet mi-a cumpărat nişte produse pe online pentru întreţinere stomatologică şi a plătit cu cardul ei. În drum spre sediu am oprit şi am scos banii (de la bancomat, n.r.) ca să îi dau înapoi. Asta a fost toată suma. Nu am portofel, erau unde îmi ţin şi ochelarii. Ca să ştiţi de unde a apărut acel incident. Dar nu împrumut bani”, a spus, la Târgovişte, Marcel Ciolacu.

Fotografia cu momentul a devenit virală pe reţelele de socializare.

Întrebat care dintre glumele care au circulat pe internet i-a plăcut cel mai mult, Ciolacu a răspuns: „cea cu Kelemen Hunor, cu Ardealul”. Se referea la o fotografie cu Kelemen Hunor, căruia îi ieşea din buzunarul interior de la haină o cutie de pate „Ardealul”.