Site icon stiriDB

Cezar Preda (PNL): Reorganizarea administrativă e necesară, trebuie redus numărul unităţilor administrativ teritoriale

Deputatul PNL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că e necesară reorganizarea administrativă, în sensul comasării comunelor, a reducerii numărului acestora.

”Cred că este absolut necesară, eu cu domnul senator Iancu Caracota vom propune acest lucru conducerii partidului, de a lua în lucru reorganizarea administrativă a României. Pentru că reorganizarea administrativă e un lucru de care au vorbit mulţi, ştiind că nu se poate fără să o facem, dar au amânat-o pe considerentul unor rezultate electorale care aveau ca principală sursă primarul şi administraţiile locale. România are mult prea multe unităţi administrativ teritoriale, dintre care câteva sute nu se pot întreţine”, a spus Cezar Preda.

Acesta a precizat că se referă la reducerea numărului de comune.

”M-am referit la comune, care din punctul meu de vedre sunt într-un număr foarte mare. De 27 de ani a existat o politică, s-a încheiat acum vreo patru ani, fiecare deputat sau senator mai împărţea câte o comună în două sau trei, cum îi venea, unde se născuse şi am ajuns la comune cu 1.000 de locuitori, cu 800 de locuitori”, a afirmat deputatul liberal.

Acesta a susţinut că sunt localităţi care nu au buget suficient, nu neapărat pentru investiţii, dar nici măcar pentru cheltuilei curente, de plată a salariilor, întreţinere a primăriei şi alte activităţi.

”Iar prin Legea salarizării unice salariile din administraţie pot, sunt în drept de a fi crescute foarte mult, dar unităţile administrative nu îşi permit acest lucru. Eu cred că PNL are obligaţia să pună pe masa ţării o reorganizare administrativă aşa cum trebuie, cu un număr suplu, redus de unităţi administrativ teritoriale, cu un personal bugetar la nivel de 700.000 de oameni şi nu de un 1,4 milioane cum sunt acum. Văd că luăm exemple de peste tot. De ce ocolim Polonia?! Care a rămas de la 10.500 de unităţi administrative la 1.200?!”, a mai spus deputatul PNL Cezat Preda.