Deputatul PNL Cezar Preda a declarat, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că PNL nu s-a prezentat ca o alternativă la guvernare, nu a avut o echipă puternică de comunicare şi o echipă solidă de negociere.
”PNL nu s-a prezentat ca o alternativă la guvernare, nu a avut un program alternativ la programul guvernului, nu a prezentat o echipă competentă de miniştri care să determine să faci comparaţie cu incompetenţa actualului guvern şi să dai încredre că lucrurile evoluează în bine dacă îi schimbi. Nu a avut o echipă puternică de comunicare şi o echipă solidă de negociere cu ceilalţi actori politici. Nu a avut. De ce? Vom vedea. Cred că vom face anunţ”, a spus deputatul PNL de Dâmboviţa, Cezar Preda.
Acesta a adăugat că, în opinia sa, mai sunt şi alte minusuri legate de moţiunea de cenzură, pe care PNL ar trebui să şi le asume.
”Un alt minus pe care eu îl văd e că am rămas ancoraţi în lupta aceasta în privinţa Justiţiei şi a politizării ei şi a distrugerii sistemului juridic românesc de către PSD. Ceea ce e real, ceea ce ştim că trebuie să fie componentă a acţiunii noastre politice, dar România nu e mulţumită numai cu atât. Cât nu ai abordat o ofertă către români cu privire la infrastructură, la economie, educaţie, sănătate, nu spui nimic ce vei face tu, românul te asimilează cu societatea civilă, cu partide care nu au altceva de oferit, cum e USR-ul care e canalizat 100% pe această luptă şi, punând în balanţă acel procent de 64,5% pe care Coaliţia l-a arătat ieri, lucrurile riscă să rămână în acelaşi stil”, a precizat Cezar Preda.
Parlamentarul liberal s-a referit şi la atmosfera din Parlament de la momentul moţiunii de cenzură, afirmând că ”nu poţi să elimini Puterea bătând-o fizic în Parlament”.
”Din punct de vedere al comportamentului politic în Parlament, eu fiind o generaţie mai îmbătrânită, e clar că nu sunt adeptul chestiunilor astea cu ţipatul, cu urlatul, cu tricou peste cămaşă şi cravată, dar mi s-a părut o chestiune decentă a PNL acel banner (…). Chestiunea cu demisia, iar a fost un lucru corect. Ei, pe de altă parte, se solidarizau, se ridicau în picioare, deşi nu ştiu de ce. Bannerul nu m-a deranjat şi chiar am ţinut de el, am strigat şi eu: demisia! Erau şi multe telefoane care făceau live şi nu puteai să faci altfel”, a susţinut Preda.
Deputatul PNL a punctat şi plusurile moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.
”Nimeni nu poate spune că nu era momentul să depunem moţiune, după condamnarea liderului PSD, liderul de fapt al guvernului. Nimeni n-ar fi iertat dacă PNL nu utiliza acest demers. Alt plus al PNL a fost că a punctat motivele clare, indubitabile, pentru care acest guvern trebuie schimbat, motive de competenţă, de responsabilităţi incredibil de mari începând cu 1 ianuarie 2019 (…). Al treilea plus este că PNL s-a poziţionat în conştiinţa publică ca iniţiator şi portdrapel al acestui demers. Tot la plus aş trece şi faptul că am încercat şi am şi reuşit să convingem şi alţi actori politici să ne susţină, ne-au susţinut tot PMP-ul, USR şi câţiva independenţi”, a precizat deputatul PNL Cezar Preda.