Cezar Preda (PNL): Electoratul PSD nu vrea autostrăzi, vrea pensii; iar PSD face ce vrea electoratul

cezar-preda-liga-alesilor-pnl

Electoratul PSD nu vrea autostrăzi, vrea pensii; Partidul Social Democrat va face ce vrea electoratul său, iar asta va crea probleme PNL când va veni la putere, a declarat, miercuri, la Liga Aleşilor Locali a PNL Dâmboviţa, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a partidului, deputatul Cezar Preda.

Acesta a vorbit despre creşterile de salarii şi pensii anunţate de PSD.

”Nu este o noutate pentru PNL că PSD face asemenea lucruri, pentru că electoratului lui nu vrea autostrăzi, vrea pensii! Şi face treaba asta! Problema mare a PNL este când va veni la putere. Ce facem? De tăiat salarii nu se mai pune problema, de pensii nici atât. Vom avea o ţară… Ştiţi că în România sunt drumuri naţionale de pământ? Asta este ţara pe care a vrut-o PSD-ul şi pe care o va avea. Nu ai cum să împaci şi capra şi varza! E cineva aici care îşi doreşte salariu mai mare sau pensie mai mare? Nu ai voie ca politician să amanetezi viitorul unei ţări!”, a spus Cezar Preda.

Deputatul PNL s-a referit la recentele evenimente din România şi la rezultatele concrete ale acestora.

”Sigur nu vor mai fi ordonanţe date noaptea! Sigur de Justiţie nu se va mai lua nimeni, cel puţin câtva timp de acum înainte. Sigur vom avea probleme în semestru doi cu ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor de salarizare. Ce frumos e să măreşti salariile cu 20% şi să îi spui primarului: le plăteşti tu! Păi e simplu aşa”, a spus Cezar Preda.

Miercuri, la Casa Tineretului din Târgovişte, a avut loc Liga Aleşilor Locali a PNL Dâmboviţa. Singurul candidat pentru preşedinţia acestui for a fost primarul din Răcari, Marius Caraveţeanu. PNL are în Dâmboviţa 19 primari şi 390 de consilieri judeţeni şi locali.

error: Conţinut protejat !!