Cezar Preda: Pensiile vor fi plătite la timp, se fac eforturi chiar să ajungă mai devreme

Cezar Preda: Pensiile vor fi plătite la timp, se fac eforturi chiar să ajungă mai devreme

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda îi asigură pe pensionari că pensiile vor fi plătite la timp.

Parlamentarul precizează că ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat că pensiile vor fi plătite la timp, dar se fac eforturi pentru a ajunge la beneficiari chiar mai devreme.

„Banii pentru pensii sunt planificaţi în buget. Facem toate eforturile să aducem pensiile pensionarilor chiar mai devreme decât data obişnuită pentru luna aprilie, pentru luna de sărbători pascale. Sunt fonduri în buget pentru plata pensiilor şi a prestaţiilor sociale, încercăm ca ele să ajungă până în ziua de Paşte (19 aprilie ) la toţi pensionarii, ca să aibă o minimă linişte pentru a-şi petrece sărbătorile. Sigur că azi trecem printr-o situaţie delicată, dar pensionarii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că nu există riscul neplăţii pensiilor”, este explicaţia dată de ministrul Violeta Alexandru, pe care Cezar Preda o face publică pe pagina sa de facebook.

error: Conţinut protejat !!