Cezar Preda, noul preşedinte al PNL Dâmboviţa

cezar-preda-vladu-plaiasu

Cezar Preda este noul preşedinte al PNL Dâmboviţa. Acesta a susţinut, miercuri, la Târgovişte, o conferinţă de presă, la care au mai participat Gabriel Plăiaşu (consilier judeţean PNL) şi deputatul Iulian Vladu (fost copreşedinte al PNL Dâmboviţa).

Cezar Preda a spus că vrea să candideze ca parlamentar de Dâmboviţa şi că vrea să rămână la conducerea filialei PNL.

”În general, omul, unde se implică, acolo trebuie să confirme. Îmi doresc să candidez, îmi doresc să candidez aici, dar asta va hotărî partidul (…). Noi avem un termen, 15 august, până la care trebuie să propunem şi noi nişte oameni. Ca ABC politic să ştii de la mine: cine vrea să se înhame la muncă undeva, indiferent de unde vine, vine acum. Impuşii sunt ăia din luna octombrie. Ca să ne lămurim despre ce e vorba. Eu cred că lista PNL de la Dâmboviţa va fi constituită numai din resursele noastre interne, părerea mea. Dar pe mine consideraţi-mă în interiorul acestei organizaţii”, a spus Cezar Preda, întrebat dacă va candida ca parlamentar de Dâmboviţa.

Cezar Preda a fost numit, luni, preşedinte unic al PNL Dâmboviţa.

”Eu nu am venit să iau vreo demnitate la Dâmboviţa, să mă proţăpesc undeva. Eu am venit la muncă şi am venit cu drag într-o echipă care voia asta pentru că avea nevoie. Avea nevoie de un coleg, avea nevoie de un sprijin, avea nevoie de o reprezentare pe o anumită zonă care era neacoperită, e rolul meu şi obligaţia mea să o fac. N-am venit să plec. Vă anunţ de acum că dacă rezultatele, şi sunt ferm convins de asta, vor fi mai bune decât la locale şi chiar mult mai bune, eu voi candida şi pentru preşedinţie, să fiu ales de jos în sus, ca să terminăm cu numirile”, a precizat Cezar Preda.

Filiala Dâmboviţa a PNL a fost condusă, până la numirea lui Cezar Preda, de deputatul Iulian Vladu, care deţinea funcţia de copreşedinte al PNL Dâmboviţa. Celălalt copreşedinte, Dumitru Miculescu, şi-a dat demisia din partid imediat după alegerile locale, nemulţumit de rezultatul obţinut de partid în judeţ.

Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa a vorbit despre relaţia pe care o va avea cu principalul competitor politic, PSD.

”Legat de relaţia noastră cu PSD şi cu domnul preşedinte Ţuţuianu (Adrian Ţuţuianu, preşedinte PSD Dâmboviţa, n.r.) vreau să fac nişte precizări de la început: eu nu sunt omul care să jignesc, nu sunt omul care să atac fără să am argumente, dar din start spun tuturor nu am ce negocia sau discuta cu administraţia PSD”, a spus Cezar Preda.

Întrebat de jurnalişti despre cum va colabora, pe plan judeţean, cu UNPR, Cezar Preda a spus că nu a avut niciun fel de discuţie pe această temă cu reprezentanţii UNPR.

”Nimic. Nu ştiu, nu m-am întâlnit. Să ştiţi că înainte de a începe o colaborare cu cineva trebuie să îţi identifici puncte comune, trebuie să îţi identifici lucruri care te leagă, mă refer aici nu obiective nu personale, ci obiective pentru municipiu şi judeţ. N-am avut niciun contact cu organizaţia judeţeană UNPR, nu ştiu cine e preşedinte, ceea ce a însemnat constituirea majorităţilor în consiliile locale, acolo fiecare a stabilit de la caz la caz”, a adăugat Cezar Preda.

error: Conţinut protejat !!