Centrul social pentru adulţi cu handicap Dâmboviţa, reabilitat cu fonduri europene
Centrul social multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţi cu handicap Dâmboviţa a fost inaugurat, vineri, în prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea.
Centrul funcţionează în Târgovişte, în fostul sediu al Spitalului de Enocrine.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, în calitate de beneficiar, a semnat contractul de finanţare în luna octombrie 2011.
Valoarea proiectului a fost de 3,6 milioane de lei. Noul centru social cuprinde, pe lângă serviciile oferite în prezent, două noi tipuri de servicii sociale specializate destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi din judeţul Dâmboviţa: Centrul de consiliere şi sprijin pentru integrare socială a persoanelor cu boli psihice şi Serviciul de recuperare şi reabilitare neuromotorie pentru persoane cu handicap.
” Este o clădire de patrimoniu, lucrările sunt de bună calitate. Lucrarea a fost finalizată cu câteva luni mai devreme decât termenul prevăzut în proiect. Vreau să spun că am ţinut să particip la această inaugurare ca un semn de solidaritate al Guvernului Ponta cu oamenii aflaţi în nevoie”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea.
Noul centru social cuprinde, pe lângă serviciile oferite în prezent, două noi tipuri de servicii sociale specializate destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi din judeţul Dâmboviţa: Centrul de consiliere şi sprijin pentru integrare socială a persoanelor cu boli psihice şi Serviciul de recuperare şi reabilitare neuromotorie pentru persoane cu handicap.