Ce caută peştişorii şi podul japonez în decor la ”Crizantema de Aur” Târgovişte

decor-crizantema

Multe crizanteme, atmosferă glamour de toamnă, dar şi peştişori şi un pod japonez fac parte din decorul de la Festivalul ‘Crizantema de Aur’ 2015 de la Târgovişte.

Podul roşu, de inspiraţie asiatică, este montat în zona fântânii arteziene din faţa teatrului, iar trecătorii, dar şi cei care au venit la festival au fost curioşi să afle ce caută în decor. La fel şi bolurile cu peştişori din interiorul teatrului.

Directorul Teatrului Tony Bulandra, Mihai Constantin Ranin, a vorbit despre decorul din acest an al festivalului.

ranin-conferinta-crizantema

”O să vă spun despre cum arată teatrul, în faţă este un pod chinezesc, japonez. Este un entre-deux, cum zice francezul (…), în ideea că această floare, crizantema, vine din regiunea Chinei şi a Japoniei (…). De asta aveţi un pod roşu şi peşti, caraşi roşii chinezeşti, japonezi, nuferi. M-am gândit că întotdeauna cei care vin la Crizantema de Aur pot să vadă crizanteme, deci am mers în rest pe un cadru natural cu crizanteme, cu o atmosferă de toamnă, glamour. Iar în ceea ce priveşte decorul din sală este un decor cu crizanteme, un decor care reprezintă un interior romantic, dacă vreţi. A fost foarte greu să ajungem aici, a muncit tot teatrul”, a spus Ranin.

pod-teatru-crizantema

Festivalul Naţional de Interpretare a Romanţei „Crizantema de Aur”, ajuns în acest an la cea de-a 48-a ediţie, are loc la Târgovişte între 22 şi 24 octombrie, la Teatrul „Tony Bulandra”. Este al doilea an consecutiv când festivalul se ţine la teatru, ediţiile anterioare având loc la Casa Sindicatelor din Târgovişte. Autorităţile au decis acest lucru din cauza condiţiilor improprii de la Sindicate, unde sala este neîncălzită şi într-o stare de degradare vizibilă.

recital-crizantema-concurs-2

Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere „orașul crizantemă”. Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un „Festival al Fericirii” dedicat florii.

Floarea a fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys-, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și -anthemon, însemnând floare.

wikipedia

error: Conţinut protejat !!