Câteva sute de persoane au participat la concertul de muzică clasică de la Curtea Domnească Târgovişte (video)
Câteva sute de persoane au participat, vineri seara, la concertul de muzică clasică de la Curtea Domnească din Târgovişte, din zona ruinelor cetăţii şi a Turnului Chindiei.
Spectacolul s-a intitulat ”Primăvara clasică europeană” şi a fost susţinut de Filarmonica Muntenia.
„Este un eveniment unic, cel puţin până acum, în Târgovişte şi nu numai, în sudul României, deoarce organizăm un concert de muzică clasică ce va îmbina valorile, tradiţia şi cultura Târgoviştei reprezentate de Curtea Domnească şi Turnul Chindiei cu arta, cu muzica. Sper că târgoviştenii apreciază evenimentul pentru că, în funcţie de semnalele pe care le primim legat de ceea ce s-a întâmplat aici, vom mai organiza astfel de manifestări”, a declarat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.
Edilul a adăugat că prin acest eveniment este pus în evidenţă şi potenţialul turistic al Târgoviştei.
Bugetul evenimentului este de 102.500 de lei, Consiliul Local Târgovişte asigură 80.000 de lei, restul Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
La concert au fost prezenţi primarul Gabriel Boriga, cei doi viceprimari ai Târgoviştei, Ciprian Prisăcaru şi Eugen Pătraşcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa Gabriel Grozavu, alte oficialităţi locale şi oameni politici.