Politic
Neli Ion, aleasă preşedinte a PNL Târgovişte

Neli Ion, aleasă preşedinte a PNL Târgovişte

Neli Ion a fost aleasă preşedinte a PNL Târgovişte. La nivelul organizaţiilor locale ale PNL din întreaga ţară au loc alegeri, după care va fi aleasă şi conducerea naţională. În organizaţia judeţeană a PNL Dâmboviţa alegerile vor fi pe 2 mai 2017. Neli Ion este consilier local al Târgoviştei.

Mai mult →
Târgovişte: Organizaţia Femeilor Social Democrate din municipiu, acţiune dedicată copiilor instituţionalizaţi

Târgovişte: Organizaţia Femeilor Social Democrate din municipiu, acţiune dedicată copiilor instituţionalizaţi

Organizaţia Femeilor Social Democrate (OFSD) Târgovişte a avut, joi, o acţiune dedicată copiilor instituţionalizaţi. ”Cuvintele de ordine ale acestei zile au fost: culori, mișcare, muzică și voie bună”, se arată într-un comunicat al OFSD Târgovişte.

Mai mult →
Prima candidatură anunţată pentru preşedinţia PNL Dâmboviţa: Marius Caraveţeanu

Prima candidatură anunţată pentru preşedinţia PNL Dâmboviţa: Marius Caraveţeanu

Primarul liberal din Răcari,Marius Caraveţeanu este primul care şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL Dâmboviţa. ”Vocile tot mai puternice, dar nu pe un ton ridicat, din ultima perioadă, m-au determinat să-mi înfrâng ezitarea şi să vă spun astăzi aici la Răcari, căm-am decis să candidez la onoranta funcţie de preşedinte

Mai mult →
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, suspendat din PSD; rămâne cu funcția din administrație

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, suspendat din PSD; rămâne cu funcția din administrație

Președintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a fost suspendat din calitatea de membru al PSD, dar va avea în continuare susţinerea politică a partidului şi îşi va păstra funcţia administrativă. Oprea este acuzat că a adus prejudicii de imagine organizaţiei judeţene a PSD când şi-a dat demisia din funcţia

Mai mult →
Alexandru Oprea ar putea pierde funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa

Alexandru Oprea ar putea pierde funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, ar putea pierde susţinerea politică a PSD şi funcţia administrativă. Oprea este acuzat de liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, că a creat prejudicii de imagine organizaţiei, după ce a anunţat, sâmbătă, că demisionează din funcţia de secretar general al PSD Dâmboviţa. În unele publicaţii locale

Mai mult →
Claudia Gilia (PSD Dâmboviţa): Ministrul Justiţiei va analiza modul în care au acţionat şefa DNA şi procurorul şef

Claudia Gilia (PSD Dâmboviţa): Ministrul Justiţiei va analiza modul în care au acţionat şefa DNA şi procurorul şef

Ministrul Justiţiei va analiza modul în care au acţionat DNA şi Parchetul General, respectiv conducătorii celor două instituţii, şi abia apoi se va putea pune în discuţie demisia acestora, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedinta organizaţiei de femei a PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia. Întrebată de reprezentanţii presei dacă

Mai mult →
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, şi-a anunţat demisia din funcţia de conducere deţinută în PSD

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, şi-a anunţat demisia din funcţia de conducere deţinută în PSD

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Alexandru Oprea, şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din funcţia de secretar general al organizaţiei judeţene a PSD. Oprea nu a precizat motivul pentru care a luat această decizie. ”Decizia îmi aparţine, asta este! Din funcţia politică mi-am dat demisia, rămân membru al PSD, partid în care

Mai mult →
Război în PNL Dâmboviţa: Cezar Preda vs Iulian Vladu

Război în PNL Dâmboviţa: Cezar Preda vs Iulian Vladu

Alegerile ce vor avea loc în PNL Dâmboviţa pentru desemnarea conducerii au început să creeze tensiuni interne. Cezar Preda versus Iulian Vladu pare a fi tema competiţiei interne. Convenţia Naţională a PNL va avea loc pe 17 iunie, iar până pe 2 mai se vor alege conducerile din organizaţiile judeţene.

Mai mult →
Dâmboviţa: PSD şi PNL au rămas fără paginile de internet

Dâmboviţa: PSD şi PNL au rămas fără paginile de internet

Organizaţiile judeţene din Dâmboviţa ale PSD şi PNL au rămas fără paginile de internet. PSD Dâmboviţa anunţa cu mândrie pe facebook în campania electorală de la sfârşitul anului trecut că are pagină de internet, http://psd-dambovita.eu,unde erau prezentaţi candidaţii partidului la parlamentare. La nici câteva luni de la alegeri site-ul nu

Mai mult →
Cezar Preda: Nu a avut loc nicio discuție privind numirea la SIE; orice om e onorat de o asemenea funcție

Cezar Preda: Nu a avut loc nicio discuție privind numirea la SIE; orice om e onorat de o asemenea funcție

Vicepreședintele PNL Cezar Preda a declarat sâmbătă că nu a existat nicio discuție cu privire la numirea sa la șefia Serviciului de Informații Externe, însă a punctat că orice om ar fi onorat de o asemenea funcție. „Eu am fost de multe ori pe știri și ministru și viceprim-ministru. Nu

Mai mult →
error: Conţinut protejat !!