Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) anunţă că se oprește furnizarea apei potabile în comuna Perșinari, în data de 10.03.2022, între orele 08:00 – 18:00, pentru igienizarea periodică a bazinului de stocare apă potabilă.
„De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute”, precizează CATD.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa.