Trofeul internaţional ”Centura de aur” a fost câştigat anul acesta, la Craiova, de Cătălin Cristea, legitimat la Clubul Sportiv Târgovişte, în condiţiile în care sportivul s-a antrenat în vestiarul de la un liceu târgoviştean.
Vineri, într-un cadrul festiv, la Primăria Târgovişte a fost prezentat trofeul, iar oficialităţile locale i-au felicitat pe sportiv şi pe antrenor şi i-au premiat cu câte 1.800 de lei.
”Încă o performaţă deosebită a sportului târgoviştean, câştigarea trofeului ‘Centura de aur’ de către un sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgovişte. Ultimul trofeu similar câştigat de un sportiv târgoviştean a avut loc acum 40 de ani, aşa că marcăm o performanţă deosebită”, a spus primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.
Boxerul Cătălin Cristea are 25 de ani şi a concurat la categoria 91 de kilograme la turneul internaţional de box ‘Centura de aur Nicolae Linca’, de la Craiova. Sportivul urmează să participe la campionatul european de box.
Acesta a ţinut să mulţumească antrenorului şi clubului.
”În primul rând vreu să mulţumesc celor care au fost alături de mine, clubului, antrenorului care a fost lângă mine şi m-a dus pe drumul cel bun şi m-a sprijinit”, a spus Cătălin Cristea.
Sportivul s-a antrenat într-un vestiar de la un liceu din Târgovişte, CSM neavând un spaţiu adecvat de antrenament.
”Ne-am chinuit într-o sală improprie, fără ring, dar dacă avem pasiune am reuşit să obţinem rezultate. Antrenamente, de vreo 4-5 ani, facem la Liceul nr.4. Avem un spaţiu acolo amenajat, am pus câţiva saci, vreo două-trei perne. Cam greu. E spaţiul foarte mic, nu e loc de ring, într-un vestiar ca să vă spun facem antrenamente”, a declarat antrenorul de box de la CSM Târgovişte, Nicu Tamaş.
Autorităţile au anunţat că vor să renoveze o clădire în care a funcţionat un punct termic şi să amenajeze acolo un spaţiu de antrenament de box pentru sportivii de la CSM Târgovişte, spaţiu care evident va avea şi ring de box. Preşedintele CSM Târgovişte, Ciprian Iugulescu, a spus că a adresat o solicitare către Consiliul Local Târgovişte pentru a primi la rectificarea bugetară suma de aproximativ 70.000 de lei pentru amenajarea spaţiului de antrenament în clădirea fostului punct termic.