#parlamentare2016 Carmen Holban (PSD): Propunem eliminarea a 102 taxe

carmen-holban

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa Carmen Holban, candidat pentru un post de deputat, a prezentat, într-o conferinţă de presă, programul PSD de relaxare fiscală şi propunerea de eliminare a 102 taxe.

Între taxele pe care PSD le propune pentru a fi eliminate se află timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la registrul comerțului, taxe consulare și de cetățenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio tv, taxa suplimentară pentru eliberarea pașaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Națională de Pensii.

Prevederea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, cuprinsă și în programul economic de guvernare al PSD, preconizează, de la 1 ianuarie, un impact de 0.1 % din PIB. PSD susține că impactul reprezintă de fapt 90% din timpul necesar pentru plata taxelor nefiscale, 80% din valoarea taxelor nefiscale și 50% din numărul taxelor nefiscale.

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa Carmen Holban a vorbit şi despre propunerea PSD de creştere a salariului minim pe economie, de la 1.250 de lei în 2016 la 1.400 de lei la 1 martie 2017 şi apoi, treptat, la 1.750 în ianuarie 2020.

Creşterea punctului de pensie, a spus Carmen Holban, este, conform propunerii PSD, de la 871,1 în 2016 la 1.000 la 1 iulie 2017 şi apoi, treptat, la 1.400 în iulie 2020.

error: Conţinut protejat !!