Carmen Holban, PSD: Criza energiei şi creşterea preţurilor – probleme ce trebuie gestionate rapid

Carmen Holban, PSD: Criza energiei şi creşterea preţurilor – probleme ce trebuie gestionate rapid

Deputatul PSD de Dâmboviţa Carmen Holban spune la începutul sesiunii parlamentare că problemele care trebuie gestionate rapid sunt criza energiei şi creşterea preţurilor.   

„Astăzi, a debutat noua sesiune a Parlamentului României!  Ne așteaptă un sfârșit de an plin de provocări, la care trebuie să găsim cele mai bune soluții. Criza prețurilor la energie și prețurile alimentelor în continuă creștere sunt probleme care trebuie gestionate cât mai rapid! Românii au nevoie de măsuri care să-i sprijine în perioada următoare. Salariile trebuie să fie în concordanță cu nevoile oamenilor, pensiile trebuie să fie majorate cu cel puțin 10%. În același timp, mediul privat are nevoie de susținerea noastră. Acestea sunt principalele teme pe care le avem la începutul acestei sesiuni parlamentare. Ne vom asigura că românii vor trece cu bine peste sezonul rece și nu vor fi afectați de cheltuielile nejustificat de mari cu energia electrică și gazele naturale. Voi fi și vom fi, ca și până acum, alături de oameni!”, afirmă Carmen Holban, la debutul sesiunii parlamentare.

error: Conţinut protejat !!