Deputatul PSD de Dâmboviţa Carmen Holban a urat „un an de 10” elevilor şi profesorilor, la început de an şcolar.
„S-au dezlipit cu greu de părinți, dar au făcut și acest mare pas! Sute de copii au intrat astăzi, pentru prima dată, într-o sală de clasă.
Emoțiile părinților și bunicilor au fost egalate doar de cele ale copiilor, însă, cum era de așteptat, bucuria unui nou început a fost mai puternică. M-am bucurat să particip la deschiderea noului an școlar la școli din Aninoasa, Tătărani, Raciu, dar și în Târgoviște, la Colegiul Naţional „Ienăchiță Văcărescu”. Le urez tuturor copiilor și cadrelor didactice un an școlar de 10 iar pe părinți și bunici îi felicit pentru modul frumos în care și-au crescut copiii și nepoții! Să ne vedem și să ne auzim cu bine!”, a transmis, la început de an şcolar, Carmen Holban.