Deputatat Carmen Holban a fost aleasă preşedintă a organizaţiei de femei a PSD Dâmboviţa.
Mandatul a fost preluat de la Claudia Gilia, prefect de Dâmboviţa.
Rolul nostru, în toate aspectele vieții cotidiene, nu este doar necesar! Este definitoriu pentru societatea în care vrem să trăim și să ne creștem copiii și nepoții. Tocmai de aceea, vă promit că vocea noastră se va auzi și că ne vom ocupa locul binemeritat. Fără îndoială, acest lucru se va întâmpla pentru că, alături de noi, este președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Îi mulțumim, și pe această cale, pentru sprijinul acordat Organizației Femeilor Social Democrate Dâmboviţa.
De asemenea, le sunt recunoscătoare colegelor și prietenelor mele pentru că mi-au fost alături și în această seară: Maria LAZĂR – Secretar General OFSD, Carmen AVRAM – Europarlamentar PSD, Mirela Elena ADOMNICĂI – vicelider grup PSD, Simona BUCURA OPRESCU – deputat PSD Argeș, Ana Maria CĂTĂUȚĂ – deputat PSD Bacău, Elena Cristina DINU – deputat PSD Giurgiu, deputat Grațiela GAVRILESCU, Nicoleta Matilda GOLEAC – deputat PSD București, Dumitrița GLIA – deputat PSD Mureș, Alexandra HUȚU – deputat PSD Botoșani, Daniela OTEȘANU – deputat PSD Vâlcea, Rodica PARASCHIV – deputat PSD Prahova, Viorica SANDU – deputat PSD Galați, Elena STOICA – deputat PSD Vrancea, Maia Simona TEODOROIU – deputat PSD Prahova, Manuela CATRINA – OFSD București și doamna director Mirela Tache. Nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc Claudiei Gilia pentru toate lucrurile bune și frumoase pe care le-a realizat în mandatul ei de președinte al organizației. OFSD Dâmbovița, mulţumesc!
Carmen Holban.