Site icon stiriDB

Candidatul PNL la Primăria Târgoviște, Ciprian Prisăcaru, s-a întâlnit cu târgoviștenii din micro 11

prisacaru campanie

Candidatul PNL la Primăria Târgovişte, Ciprian Prisăcaru, s-a întâlnit cu târgoviştenii din micro 11. Într-un comunicat de presă, Prisăcaru explică de ce a ales să înceapă întâlnirile din perioada pre-electorală cu acest cartier.

Comunicat de presă

„Acesta e cartierul în care m-am născut și am copilărit. Locurile astea îmi sunt dragi și am vrut să încep de aici întâlnirile mele cu târgoviștenii din această primăvară”, le-a spus Ciprian Prisăcaru oamenilor din Micro XI cu care a discutat marți, la prima ieșire pe teren în avanpremiera campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie 2016.

Ciprian Prisăcaru a dat mâna cu oamenii din cartier, le-a vorbit despre schimbările în bine din Târgoviște în ultimii ani și despre nevoia ca orașul să se dezvolte în continuare. „Fac parte din echipa care a început în 2008 să lucreze la modernizarea Târgoviștei. Am fost viceprimar în perioada 2013 – 2015, am contribuit împreună cu Gabriel Boriga la multe dintre proiectele importante din ultimii ani și vreau să continui munca pentru orașul nostru”, a punctat candidatul PNL la primăria Târgoviște.

Vizita de ieri s-a concentrat pe străzile Vasile Blendea, Soldat Nae Ion, Tony Bulandra, Vlad Tepes, Calea Bucuresti, Ionel Fernic, Ion Cioranescu, George Cair și I.C Brătianu, iar discuțiile au vizat problemele cartierului și perspectivele de dezvoltare a zonei. Oamenii au spus că e nevoie ca modernizarea infrastructurii realizată în centrul orașului să fie continuată în cartiere, iar Ciprian Prisăcaru le-a spus că aceasta va fi una dintre prioritățile lui dacă va fi ales primar.

Întâlnirile cu târgoviștenii vor continua în zilele următoare, iar candidatul liberal va fi însoțit de colegi din conducerea PNL Târgoviște și de membri ai Tineretului Național Liberal Târgoviște.

Biroul de Presă al PNL Târgoviște

Zi de teren ieri în Târgoviște: am fost în Micro XI, cartierul în care m-am născut și am copilărit. Am vorbit cu oamenii…

Posted by Ciprian Prisăcaru on Wednesday, 30 March 2016