Campusul preuniversitar cu liceu, sală de sport şi cămin de la Voineşti, judeţul Dâmboviţa, realizat cu fonduri europene, locale şi guvernamentale de 6,8 milioane de lei, a fost inaugurat, duminică, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Este vorba despre fostul Liceu Agricol Voineşti, ulterior grup şcolar, astăzi liceu tehnologic.
”Liceul a fost înfiinţat în 1955, anul în care la nivelul localităţii Voineşti a fost înfiinţată şi Staţiunea de Cercetări Pomicole. Aceste două instituţii au avut o însemnătate extraordinară nu numai pentru comuna Voineşti, ci şi pentru toată Valea Dâmboviţei. Nu ştiu cum ar fi arătat zona fără cele două instituţii. Lucrările de reabilitare ale liceului au fost demarate în 2007. Primul proiect a fost prin Banca Mondială, dar când s-a terminat procedura de achiziţie publică firma câştigătoare a intrat în insolvenţă. Guvernul, prin Ministerul Educaţiei, a preluat proiectul, s-a repetat procedura de achiziţie publică şi a fost preluat de consiliul local în perioada 2008-2012. În 2009 s-a scris proiectul european, în 2011 a fost semnat contractul de finanţare, în 2012 au început lucrările”, a precizat primarul din Voineşti, Sandu Gabriel.
Edilul a mulţumit şi fosului ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu care a fost la liceul din Voineşti în perioada executării lucrărilor şi a sprijinit investiţia, precum şi conducerii administraţiei locale anterioare, în perioada căreia a demarat investiţia.
”Fondurile totale ale investiţiei sunt de 6,8 milioane de lei, din care 3,6 milioane de lei bani europeni, 1,5 milioane de lei bani de la bugetul de stat pentru TVA, 400.000 de lei bani alocaţi de Consiliului Judeţean Dâmbovia, 1,2 milioane de lei bani de la bugetul local”, a adăugat primarul din Voineşti, Sandu Gabriel.
La eveniment au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, parlamentarii de Dâmboviţa Leonardo Badea (PSD), Carmen Moldovan (PSD), Florin Popescu (independent), Radu Popa (PSD), Georgică Dumitru (PC), autorităţi locale, cadre didactice, localnici.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a inaugurat, duminică, în Dâmboviţa, trei unităţi de învăţământ, la Conţeşti, Valea Mare şi Voineşti. Totodată a efectuat o vizită de lucru la două şcoli aflate în reabilitare, la Conţeşti şi Găeşti.
Ministrul Remus Pricopie a anunţat, la Dâmboviţa, că profesorii vor primi din nou bani pentru dezvoltare profesională, însă aceasta va fi majorată la 150 de euro şi nu vor mai trebui să aducă documente justificative (chitanţe) pentru această sumă.
Remus Pricopie a mai spus că Ministerul Educației încearcă să clarifice problema cu naveta cadrelor didactice.
În ceea ce privește Programul „Bani de liceu”, Remus Pricopie a spus că suma alocată va crește până la aproximativ 250 de lei de la 180 de lei.