Site icon stiriDB

Baschet feminin: CSM Târgoviște, prima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale

predrag-vasic

sârbul Predrag Vasic, antrenorul CSM Târgoviște

CS Municipal Târgoviște a învins-o pe Univ. Goldiș ICIM Arad cu scorul de 81-28 (22-12, 21-10, 17-4, 21-2), marți, la Pitești, în partida a doua din primul tur al fazei play-off a Ligii Naționale de baschet feminin și s-a calificat în semifinalele campionatului, scrie Agerpres.

Campioana en titre se impusese și în prima partidă, cu 89-47. Primul tur din play-off se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri.

Echipa arădeană, care nu a putut juca în propria sală deoarece arena a fost amenajată pentru a găzdui în weekend meciul de Cupa Davis dintre echipele României și Sloveniei, a avut un ultim sfert de joc foarte slab, cu doar două puncte reușite, marcând în total șase puncte în ultimele 20 de minute.

Andreea Olah (Orosz), cu 15 puncte, 2 recuperări și 5 pase decisive, și Tabytha Wampler, 14 p, 7 rec, 1 pd, au fost cele mai bune de la învingătoare.

Joi și vineri vor avea loc celelalte confruntări din sferturile de finală (meciul al doilea).

CSM Târgoviște va întâlni în semifinale, cel mai probabil, echipa din Sf. Gheorghe. Sepsi a dispus în prima partidă din sferturi de CST BC Alexandria cu 89-42.