Baschet feminin: CSM Târgoviște – medalie de bronz la final de sezon (foto)

baschet-bronz-01

CSM Târgoviște a încheiat Liga Națională de baschet feminin pe locul 3 după ce vineri, în al doilea meci al finalei mici, a învins-o acasă pe Olimpia CSU Brașov cu scorul de 79-62 (19-17, 14-19, 29-9, 17-17), scrie Agerpres.

Echipa din Târgoviște, campioana sezonului trecut, câștigase primul meci al finalei mici, la Brașov, cu scorul de 71-56.

baschet-bronz-07

Antrenorul echipei CSM Târgoviște, Predrag Vasic, a declarat, după încheierea meciului, că este bucuros că ”echipa este pe podium” după ce a câștigat finala mică.

”Nu a fost ușor, dar toată lumea a rezistat când noi am jucat rău în noiembrie, decembrie. Mă bucur că suntem pe podium, Târgoviște merită să fie pe podiumul baschetului feminin, dar mai sus decât locul trei”, a precizat Predrag Vasic.

Întrebat dacă va rămâne la Târgoviște și în următorul sezon, tehnicianul sârb a spus că da, dacă va fi dorit și dacă echipa va avea un lot bun.

Andreea Olah salută suporterii CSM Târgoviște la finalul partidei

Andreea Olah salută suporterii CSM Târgoviște la finalul partidei

Andreea Olah, cea mai bună jucătoare a CSM Târgoviște în meciul de vineri seara, cu 30 de puncte marcate, le-a mulțumit suporterilor și a declarat că regretă că CSM nu a jucat finala mare.

”Vreau să le mulțumesc fanilor, care au fost minunați, antrenorului, staff-ului echipei, tuturor celor care au fost alături de noi. Regretul meu e că nu am jucat finala mare, dar așa e viața, asta s-a întâmplat. Să privim însă partea bună, avem totuși o medalie, în condițiile în care am început foarte prost acest campionat. Eu m-am simțit foarte bine la Târgoviște, e al doilea an pentru mine aici și vom vedea în vară ce va fi”, a spus Andreea Olah.

La finalul meciului a avut loc festivitatea de premiere. Echipa din Brașov a primit o diplomă, iar cea din Târgoviște medalii de bronz.

baschet-bronz-02

baschet-bronz-08

baschet-bronz-03

baschet-bronz-09

baschet-bronz-05

baschet-bronz-04

error: Conţinut protejat !!