Campioana en-titre, CSM Târgovişte, a învins, luni seara, în Sala Sporturilor din Târgoviște, într-o manieră categorică, marea rivală din Arad cu scorul de 89-47 (28-12, 25-13, 23-9, 13-13).
Univ. Goldiş ICIM Arad a venit la Târgoviște cu un lot compus din junioare, jucătoare neexperimentate, un lot total diferit de cel cu care arădencele începeau campionatul. Echipa arădeană se confruntă cu mari probleme financiare și s-a despărțit la finalul anului trecut de toate vedetele și de antrenorul Jose Arajuo.
Echipa campioană și-a asigurat o diferenţă confortabilă după primele două sferturi, așa că antrenorul CSM-ului Predrag Vasic a folosit în a doua jumătate a partidei trei dintre junioarele clubului (Popescu Carla, Vîrjoghe Anamaria şi Tănase Maria Diana).
De la CSM Târgovişte s-au remarcat Tabytha Wampler (19 puncte), Donica Cosby (17 puncte) şi Andreea Olah (14 puncte). De la echipa din Arad cele mai multe puncte le-a marcat Boltaşu Anda (13 puncte).
Echipa din Târgovişte rămâne favorita calificarea în faza următoare a play-off-ului. Partida a doua dintre CSM Târgovişte şi ICIM Arad se va juca, marţi, la Piteşti, ora 13, din cauză că Sala Polivalentă din Arad este în curs de reamenajare pentru partidele din Cupa Davis dintre România și Slovenia, ce vor avea loc între 4 și 6 martie.