Primăria Municipiului Târgovişte informează cetățenii că în perioada 1 septembrie – 8 septembrie 2018, în intervalul orar 6.30 – 11.00 și 18.30 – 20.30, se vor efectua acţiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, gândaci, etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv cartierele Priseaca şi Sagricom).
Acţiunea se va efectua două zile consecutiv, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menţionat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activităţi.
”Se vor folosi substanţe produse de Divizia Bayer şi avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Combaterea dăunătorilor se va realiza cu insecticidul Aqua K-othrine, K-othrine Profi EC 250 şi Solfac EW 050, insecticid formulat special pentru avio-tratamente și aplicare ULV”, precizează Primăria Târgovişte.
Conform sursei citate, produsele nu sunt dăunătoare pentru oameni şi nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine şi organismele acvatice.
”Pentru evitarea intoxicaţiilor familiilor de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanţă de 10 km faţă de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat păşunatul şi consumul de fructe în zonele supuse tratamentului”, mai informează Primăria Târgovişte.