Arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon: Asaltul neopăgânismului din vremea noastră atentează la rădăcinile creştine ale civilizaţiei noastre
Câteva mii de credincioşi au venit, vineri, la Târgovişte, la sărbătorirea Sfântului Nifon, în pelerinaj la moaştele sfântului.
Slujba a fost ţinută la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, iar credincioşii se pot închina până seara târziu la moaştele Sf. Nifon, ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanul şi ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
„Noi, creştinii, ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne dea puterea de a ne sfinţi gândurile, cuvintele şi faptele noastre în duhul Evangheliei. (…). În sfânta noastră ortodoxie, sfinţii sunt o prezenţă binefăcătoare şi ajutătoare. Pentru aceasta, cultul sfinţilor reprezintă o necesitate de viaţă şi credinţă (…). Remarcăm astăzi, când suntem martorii unori crize economice, morale şi sociale, când suntem martorii zăngănitului armelor şi războiului la graniţele noastre, provocările climatice, toate acestea cresc confuzia valorilor, iar asaltul neopăgânismului din vremea noastră atentează la însăşi rădăcinile creştine ale civilizaţiei noastre. De aceea, mărturia şi solidaritatea noastră (…) în cadrul acestor pelerinaje amintesc cu tărie lumii de fundamentele şi identitatea noastră creştină”, le-a spus arhiepiscopul şi mitropolitul Nifon credincioşilor veniţi la Mitropolia Târgoviştei.
La finalul slujbei au fost lansate mai multe volume ale Editurii Arhiepiscopiei Târgoviştei şi au fost acordate diplome de excelenţă elevilor premianţi ai concursurilor şcolare, precum şi profesorilor care i-au îndrumat.