Arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon, îndeamnă credincioşii să participe la referendumul pentru familie şi să voteze ”da” şi să îşi îndemne şi cunoscuţii, inclusiv în mediul online , să facă acelaşi lucru, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
”Cu părintească grijă, în fidelitate faţă de principiile Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, valorile neamului românesc şi fundamentele creştine ale Europei, vă îndemn pe toţi fii şi fiice ale Arhiepiscopiei Târgoviştei să participaţi la Referendumul pentru definirea căsătoriei, ce se va organiza în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, votând DA. Cu responsabilitate faţă de viitorul naţiunii şi al lumii noastre, în respect faţă de sacrificiile istorice ale strămoşilor noştri şi cu iubire faţă de copiii noştri, este necesar să participăm cu toţii la acest moment istoric de reafirmare a identităţii noastre creştine şi româneşti, apărând valorile în care părinţii şi bunicii noştri au crezut, pe care le-au trăit şi le-au apărat”, spune arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon.
Îndemnul este inclusiv pentru o promovare pe internet a participării la referendum.
”Tineri sau bătrâni, barbaţi sau femei, cu toţii trebuie să devenim misionari activi, în aceste zile, ai valorilor familiei, îndemnându-ne membrii familiilor noastre, cunoscuţii, prietenii sau pe cei cu care interacţionăm, fizic sau în mediul on line, să iasă la vot şi să voteze ‘da pentru familie’, pentru fidelitatea faţă de identitatea noastră creştină şi românească şi pentru binele urmaşilor noştri! Referendumul nu este al unei persoane, al unei instituţii sau al vreunui partid, ci al nostru, al românilor, în duhul trăirii Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos”, mai transmite arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon.