Site icon stiriDB

Arhiepiscopia Târgoviştei: Cursuri gratuite de engleză pentru copii, la Centrul Social Creştin

Copiii care vor să înveţe engleză pot participa la cursurile gratuite ce au loc la Centrul Social Creştin din Târgovişte, anunţă Arhiepiscopia Târgoviştei.

”Joi, 23 martie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, a avut loc, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, debutul cursului de limba engleză pentru copii. Acesta a fost inaugurat după cursurile de cusături și quilling, prin bunăvoința doamnei Prof. Sorina Popescu, de la Școala Tartaşeşti. Reamintim că aceste cursuri se desfășoară în fiecare zi de joi, între orele 12 – 13 și sunt gratuite, ele promovând viziunea solidarității educaționale creștine-ortodoxe”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgovişte.