Arhiepiscopia Târgoviştei anunţă o extraordinară achiziţie de carte veche
Arhiepiscopia Târgoviştei anunţă, marţi, într-un comunicat de presă, o importantă achiziţie de carte veche, exemplare din secolul XVII-XVIII.
„Arhiepiscopia Târgoviştei a realizat, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, în urma unei licitaţii, o importantă achiziţie de carte veche. Astfel, au fost introduse în patrimoniul Eparhiei noastre următoarele volume: „Îndreptarea Legii” (…), „Apostol” (…), „Triodion”(…), „Triodul Săptămânii Mari”(…), „Mărgăritare adică cuvinte de multe feluri””, precizează Arhiepiscopia Târgoviştei, care arată şi cât de valoroase sunt aceste volume.
„Îndreptarea Legii”, cel mai important codice de legi apărut în Ţările Române în Evul Mediu, Târgovişte, 1652, exemplar foarte rar. Alături de Biblia de la Bucureşti, din 1688, şi de Cazania lui Varlaam, din 1643, „Îndreptarea Legii” reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente ale Umanismului românesc.
„Apostol”, editat de Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti, din vremea Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Buzău, 1704, piesă extrem de rară, de colecţie. Acest text biblic românesc reproduce versiunea apărută în timpul domniei Voievodului Şerban Cantacuzino. Cartea a apărut în timpul domniei Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu blagoslovenia Mitropolitului Ţării Româneşti, Teodosie, imprimându-se la Buzău, prin strădania Episcopului Damaschin.
„Triodion”, editat de Frăţia Ortodoxă din Lvov, tipărit la Lvov, 1688, cu 9 gravuri, piesă excepţională, de colecţie. Cartea aceasta face parte din seria monumentelor culturii scrise apărute în Ucraina, la Kiev şi Lvov, în epoca Mitropolitului Petru Movilă, având la bază ediţia apărută la Lvov, în 1642, sub patronajul spiritual al cărturarului umanist român, urmând îndeaproape ediţia apărută, tot la Lvov, în 1663.
„Triodul Săptămânii Mari”, editat de Mitropolitul Daniil al II-lea al Ţării Româneşti, tipărit de Stoica Iacovici în tipografia Mitropoliei din Bucureşti, 1726, în ediţie princeps, sub patronajul domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat.
„Mărgăritare adică cuvinte de multe feluri”, de Sfântul Ioan Gură de Aur, Bucureşti, 1746, tipărită în timpul Mitropolitului Neofit.
Cărţile vor face parte acum din colecţia de carte a Muzeului Arhiepiscopiei Târgoviştei din cadrul Reşedinţei eparhiale.