Arhiepiscopia Târgovişte: Curse gratuite, duminică, spre Mânăstirea Dealu

RESFINȚIREA MÂNĂSTIRII DEALU DE LÂNGĂ TÂRGOVIȘTE

În ziua de 10 iunie 2018, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, vor săvârși slujba de resfințire a bisericii Mânăstirii Dealu, împreună cu un distins sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, în prezența unor înalte oficialități naționale și locale, cu participarea unui mare număr de credincioși.

Cea mai importantă necropolă voievodală munteană și loc de pelerinaj național, Mânăstirea Dealu este ctitoria Voievodului Radu cel Mare (1495-1508), construită pe locul unei biserici ce datează din vremea Voievodului Mircea cel Bătrân. Aici și-a desfășurat activitatea celebrul Ieromonah Macarie, cel care a tipărit primul Liturghier ortodox din lume, în anul 1508, și tot aici se află depus într-un sarcofag, în pronaos, capul primului mare întregitor de țară, Mihai Voievod Viteazul.

Resfințirea bisericii mânăstirii are loc după ce, în perioada anilor 2010-2018, la inițiativa și sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, s-au întreprins importante și necesare lucrări de consolidare și restaurare a întregului ansamblu monahal.

Invităm credincioșii să participe în număr cât mai mare la Sfânta Liturghie și la slujba de resfințire a bisericii, duminică, 10 iunie a.c., începând cu ora 7.00.

Pentru optima informare a celor interesați și a pelerinilor care vor participa la acest eveniment central al Eparhiei noastre, aducem la cunoștință că în intervalul orar 7.00-16.00, va fi închisă circulației autovehiculelor strada Aleea Mânăstirii Dealu (DJ 718A), segmentul cuprins între intersecția DN 72 și Mânăstirea Dealu, cu excepția riveranilor și a autobuzelor cu care vor veni pelerinii.

Precizăm că, din motive de securitate, nu se va putea urca la Mânăstire cu autovehiculele personale, însă, cei dornici să participe la acest eveniment o vor putea face cu mijloacele de transport în comun, asigurate în mod gratuit de către Arhiepiscopia Târgoviștei și A.I.T.T., astfel:

  1. Două autobuze vor circula din oră în oră, în intervalul 07.00-14.00, pe următorul traseu: Biserica Eroilor (Micro XI) – Mitropolia – Mânăstirea Dealu.
  2. Două autobuze vor circula din oră în oră, în intervalul 07.00-14.00, pe următorul traseu: Biserica Sf. Arhangheli (Autogară) – Doi Brazi – Mânăstirea Dealu.
  3. In intervalul 14.00-16.00 cele patru autobuze vor asigura transportul pelerinilor de la Mânăstirea Dealu către Municipiul Târgoviște, spre cele patru zone de îmbarcare.
  4. Pelerinii care vor veni cu mijloace de transport personale, vor putea parca la baza dealului și vor putea utiliza, pentru a ajunge și pentru a coborî de la Mânăstire, două microbuze de transport persoane, în intervalul 07.00-16.00.

Acestea vor circula în regim de cursă specială transport Mânăstirea Dealu.

Rugăm pe toți cei care vor fi afectați de aceste restricții temporare să fie înțelegători și binevoitori, și să respecte îndrumările agenților de circulație, deoarece este vorba despre un eveniment unic, cu certe rezonanțe istorice în acest An Centenar.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

error: Conţinut protejat !!