Apă cu detergenţi a fost livrată prin sistemul public de alimentare cu apă în Găeşti, iar Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz.
Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa recunoaşte că a fost o defecţiune şi susţine că vina aparţine unei societăţi comerciale.
”Urmare a avariei provocate de SC Coniz Romard SRL în data de 09.03.2015, la reţeaua de apă potabilă de pe str. Argeşului, în timpul lucrărilor de reabilitare – extindere a reţelei de canalizare a oraşului Găeşti, conducerea Companiei de Apă a analizat situaţia şi a dispus ca acţiuni corective izolarea zonei afectate prin închiderea vanelor, spălarea şi igienizarea reţelei de apă şi prelevarea probelor de apă în amonte şi în aval de avarie”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD), remis joi.
Compania de apă nu a anunţat nimic la momentul incidentului, ci după ce presa a aflat ce s-a întâmplat. La trei zile după ce a livrat apă cu detergenţi CATD a transmis un punct de vedere.
”În data de 10.03.2015 s-a primit la Dispeceratul Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa o sesizare de la un consumator din Găeşti, str. Cioculescu, în care se reclamă faptul că apa prezintă un fenomen de spumare”, se mai arată în comunicatul companiei de apă.
Compania precizează şi care au fost măsurile luate.
”Imediat o echipă a CATD s-a deplasat în zonă şi a prelevat probe de apă după care s-a trecut de îndată la purjarea apei. A fost anunţată populaţia din zonă, atât verbal cât şi prin afişare, să nu consume apă de la reţea în scop potabil de pe urmatoarele strazi: Cioculescu, Argeşului, Dumbravei, Armatei, Viorele şi Libertăţii. S-a anuntat prin fax Primăria Găeşti şi s-a trecut imediat la purjarea apei prin hidranţii de pe toate străzile enumerate mai sus”, se mai spuen în comunicatul Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa.
În document se mai arată că în data de 11 martie s-au prelevat probe ale apei, ”rezultând o concentraţie neconformă” şi s-a continuat spălarea reţelei.
”Sunt suspiciuni că responsabil de acest fenomen de spumare este un agent economic din zonă care produce detergent pentru gresie, faianţă şi pardoseli. Poluarea a fost posibilă din vina exclusivă a acestui agent economic prin trecerea necontrolată a detergentului în reţeaua de apă, prin intermediul unui furtun cuplat la reţeaua de apă şi lăsat liber în vasul de detergent. La scăderea presiunii în reţea din cauza avariei detergentul s-a descărcat în reţeaua de distribuţie a apei potabile fără ca agentul economic să ne sesizeze acest lucru când a observat pierderea de detergent”, se mai spune în comunicatul CATD.
Compania de apă mai precizează că a s-a anunţat Direcția de Sănătate Publică și că se va continua acţiunea de curăţare a reţelei de apă.
Nu este primul incident de acest tip al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa, Anul trecut prin sistemul public de alimentare cu apă a fost furnizată apă cu dejecţii al Aninoasa, multe persoane ajungând la spital din această cauză.