Noul prefect al judeţului Dâmboviţa, Antonel Jijie, a fost învestit în funcţie vineri şi a declarat că va acorda atenţie sporită controlului de legalitate a actelor administrative şi aplicării legii retrocedării.
Jijie a fost, până acum, subprefect al judeţului Dâmboviţa.
”Înţeleg că este o recunoaştere a carierei în funcţia publică de aproape 30 de ani şi vă asigur că voi încerca ca Instituţia Prefectului să stea, pe cât posibil, în afara politicului, adică exact aşa cum este ea desenată în Legea 340. Înainte de a vă comunica ce obiective am pentru perioada, probabil, scurtă, până la alegerile viitoare, aş vrea să-i mulţumesc domnului Marinescu pentru modul în care am colaborat în perioada scurtă a mandatului pe care l-a avut domnia sa”, a spus Jijie.
Noul prefect de Dâmboviţa şi-a prezentat priorităţile mandatului său.
”Dacă mă întrebaţi ce îmi propun, în primul rând, dat fiind că este an electoral, atât celor de la Prefectură, cât şi serviciilor deconcentrate le voi cere să aibă o atitudine echidistantă. Noi respectăm şi vom sprijini în egală măsură toate formaţiunile politice, dar stric pe legea în vigoare. Va trebui să ne concentrăm în principal pe un control mai serios de legalitate pe actele emise şi adoptate de autorităţile locale, dat fiincă constatăm în ultima perioadă că mai sunt şi derapaje la nivelul administraţiei locale în această materie. În mod asemănător trebuie să ne concentrăm şi pe legea retrocedărilor, a cărui final se apropie şi, în sensul ăsta, preocupările primarilor sunt acum pentru alegeri şi mai puţin pentru restituirea proprietăţilor către cei îndreptăţiţi”, a afirmat Antonel Jijie.
Fostul prefect Ioan Marinescu a susps că perioada în care a fost prefect a reprezentat o etapă de experienţă deosebită.
”Dacă voi mai fi util undeva, cu siguranţă că voi fi prezent”, a adăugat Marinescu.
Hotărârile de Guvern privind încetarea mandatului fostului prefect, Ioan Marinescu, respectiv aplicarea mobilităţii pentru Antonel Jijie, din funcţia publică de subprefect în cea de prefect, au fost prezentate, la ceremonia de învestitură, de directorul general al Direcţiei Generale pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului din cadrul MAI, Constantin Mihart.