Cartea ‘Antarctica, un colţ de rai’ scrisă de Ileana Bocanciu, la opt ani după ce a efectuat o expediţie la Polul Sud, a fost lansată, luni, la Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa.
Autoarea este din judeţul Dâmboviţa. În carte, ea povesteşte experiențele pe care le-a avut în expediţia din Antarctica.
”Astăzi este 10 martie 2014, pe 10 martie 2006 m-am întors din călătoria din Antarctica, o călătorie care a durat 70 de zile şi care pentru mine a fost, pe de o parte, o prezenţă în rai, iar pe de altă parte a fost o experienţă destul de dificilă, de aceea cartea are şi un subtitlu: Singură la capătul lumii. Această carte este punctul meu de vedere faţă de expediţie, nu este o carte ştiinţifică, nu este o carte despre pinguini, cu toate că avem câteva capitole acolo, este o carte despre oameni, despre surprizele pe care ţi le pot oferi oamenii la capătul lumii”, a afirmat Ileana Bocanciu.
Cartea are 360 de pagini, dintre care 16 pagini color şi se compune din două părţi: partea I – „Antarctica un colţ de rai” şi partea a II-a – „Amintiri” , iar preţul cărţii este de 30 lei şi a fost tipărită în 500 de exemplare.
Cartea cuprinde și testele susținute de autoare pentru a fi selectată în expediție. Lansarea a cuprins și o expoziţie de fotografii şi un scurt film, realizate cu imagini din colecţia personală, din expediția din Antarctica.
”Am ajuns în expediţie prin intermediul Fundației Antarctice Române, cu care am colaborat timp de nouă ani prin Asociația de Turism Chindia și călătoria din Australia până în Antarctica s-a făcut împreună cu expediţia naţională chineză de cercetare, a 22-a expediţie”, a spus Ileana Bocanciu despre modul în care a ajuns să participe la expediţie.
Aproximativ 98 % din suprafața Antarcticii este acoperită de o pătură de gheață cu grosimea medie de 1,6 km. Antarctica, în medie, este cel mai rece și uscat continent, are cea mai mare altitudine medie dintre toate continentele. Antarctica este considerată un deșert, cu precipitații anuale de numai 200 mm de-a lungul coastei și mult mai puține spre interior. Pe continent nu există nicio rezidență umană permanentă, dar între 1.000 și 5.000 de oameni locuiesc pe parcursul anului la stații de cercetare împrăștiate pe întreg continentul. În medie peste 4.000 de oameni de știință de multe naționalități și cu diferite interese de cercetare efectuează diverse experimente în Antarctica.