ANM: Informare meteo de ger în întreaga țară în intervalul 30 decembrie – 2 ianuarie
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o informare meteo de ger valabilă până în dimineața zilei de 2 ianuarie, în întreaga țară.
Conform prognozei, în intervalul 30 decembrie 2014, ora 20.00 – 2 ianuarie 2015, ora 10.00, vremea va fi deosebit de rece, geroasă, mai ales în cursul nopților și al dimineților în toată țara.
Temperaturile minime vor coborî frecvent sub minus15 grade Celsius, iar izolat chiar sub minus 25 grade, în timp ce maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între minus 10 și zero grade.
Meteorologii precizează că, în noaptea de marți spre miercuri (30/31 decembrie) și în cursul zilei de miercuri (31 decembrie), vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea, cu rafale de până la 40 — 50 kilometri/oră, spulberând zăpada deja depusă.