Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică de tip Cod Galben, valabilă și pentru județul Dâmbovița, pentru intervalul 06.02.2015, ora 16.00 – 07.02.2015,ora 14.00, fenomenele vizate constând în ninsori viscolite.
În a doua parte a zilei de vineri, 6 februarie, şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Apoi, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 februarie, ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea şi va continua să ningă, în general slab, până în orele după-amiezii.
Cantităţile de precipitaţii vor fi pe arii restrânse mai însemnate, cu precădere în Oltenia şi la munte şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând ninsoarea, în regiunile sudice, dar şi la munte, cu viteze de peste 50…60 km/h, iar în sudul Banatului vor depăşi 80 km/h. În cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie, vântul va diminua treptat în intensitate.
”În urma acestor atenționări au fost informate Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din zona vizată care au obligaţia de a institui permanența la sediul Primăriilor precum și monitorizarea cu atenție a evoluției fenomenelor meteorologice la nivelul fiecărei localităţi”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa, remis joi.